Viaţa simplă
Convingeri
May 10, 2018Cum ne complicăm viaţa?
Paradoxal…foarte simplu. Suntem furaţi de picioare lungi, chipuri frumoase, ochi pătrunzători şi ne propunem să cucerim, să avem acel corp sau poate acea poziţie socială, profesională pe care o ravanim (Întrebare: cine o râvneşte de fapt? Tu, sau orogliul sau lăcomia sau dorinţa de putere?). Facem eforturi şi canalizam multă energie mentală, emoţională, fizică pentru a ne atinge scopul. Ieşim din zone cunoscute şi intrăm în necunoscutul infradimensional al lumii noastre interioare. Suntem cuprinşi de ambiţii, mânie, gelozie, posesivitate, lăcomie şi le hrănim pe toate cu dorinţa de pune “stăpânire” pe ceea ce ne dorim. Uite aşa ne consumăm şi mai rău, poate ajungem să ne şi împlinim dorinţa în care am investit atâtea şi care între noi fie vorba, ne-a adus prejudicii importante pe care le etichetam simplu…oboseală sau preţul succesului. În spatele oboselii se ascund multe energii consumate şi irosite. Trist. Apoi, ne trezim ajunşi într-o circumstanţă sau cu o persoană care de cele mai multe ori ne aduce mai multă nefericire şi ne hrăneşte monştrii interiori. Drumul spre dezechilibrul interior este atunci desăvârşit.
…Dar dacă nu am face asta? Dacă ne-am cultiva răbdarea, am începe să investim în virtuţi? Individual, ştiu din circumstanţele trăite că ceea ce îţi este destinat, vei întâlni fără să te dai peste cap. Doar trăindu-ţi viaţa. Le vom cunoaşte pe toate în circumstanţe născute natural, organic în viaţa noastră. Cu toţii avem câte un exemplu în care putem spune că acel ceva era sortit şi tot ce aţi făcut ca să-l trăiţi a fost doar să fiţi. S-a întâmplat fără să simţiţi că aţi depus un efort. De cele mai multe ori lucrurile pentru care depunem eforturi inumane, sisifice, nu ţin mult şi ca să le menţinem în scurta lor viaţă, trăim un consum interior fantastic. Ne creăm singuri viitoare probleme şi complicaţii forţând întâlniri şi chiar circumstanţe de viaţă. Amărăciunea acestora nu ne va rămâne necunoscută. Una dintre cele mai valoroase concluzii de până acum este că suntem spectatori. Da, ştiu că deranjează egoul atotputernicului, care (crede că) îşi face viaţa cum vrea. Ştiu. Este totuşi o iluzie. Ceea ce trebuie să trăim vom trăi oricât ne-am împotrivi sau oricât ne-am dori altceva.
Filosofiile pseudoezoterice sunt ca o cataractă pe ochiul Conştiinţei. Ne vând mult şi ieftin, dar cu toţii ştim că într-o astfel de afacere calitatea are de suferit. Ne place ideea că noi suntem creatori, co-creatori că noi avem puterea să decidem. E uşor să accepţi o astfel de idee care îţi spune că poţi avea orice fără a face mai nimic…când de fapt, dacă bate vântul mai tare pe strada ne pune în fund şi ne mai ia şi o răceală.
Un mare maestru spunea că puterea noastră de alegere sau liberul arbitru este acum asemenea spaţiului dintre vioara şi cutia ei. Trageţi voi concluzia asupra dimensiunii.
Ce-i drept, putem să alegem, dar o putem face în circumstanţele date. Tu poţi alege cum te manifeşti în raport cu circumstanţă de viaţă, dar circumstanţă nu o prea poţi alege. Nu poţi alege să ai sau nu un accident sau că unul dintre părinţi să se îmbolnăvească sau nu. Sunt legi mult deaspura puterii noastre de înţelegere. Mintea este limitată şi de aceea trăim în limite. Trăim într-o lume a minţii care nu are de-a face cu conştiinţă, care de cele mai multe ori este adormită. Totuşi trezirea ei se poate face.
Conştiinţa ne poate elibera, simplificându-ne, uşurându-ne viaţa.
Esenţial este să ne autoobservam în fiecare moment al vitetii noastre şi să simţim ce anume se “mişca” în noi. Cine este deranjat, cine este bucuros, cine suferă în anumite conjuncturi trăite? Când înţelegem cine este acela o să mai facem un pas spre fericire şi libertate. Peste tot se vorbeşte despre evoluţie spirituală şi acumularea de noi idei şi principii de viaţă, activităţi etc. care îţi vor aduce pacea şi liniştea. Lucrurile sunt tratate superficial. Voit. (R)Evoluţia nu presupune acumulare de “lucruri” ci dimpotrivă, presupune o disoluţie, o curăţare a straturilor care acoperă esenţa noastră. Doar aşa o putem elibera şi ne putem echilibra în interior. Ce avem de făcut? SĂ NE ASCULTĂM chemarea interioară, SĂ ACŢIONĂM în acea direcţie şi SĂ AVANSĂM, urmărind bucuria esenţei noastre interioare. SĂ FIM CORECŢI cu noi şi cu ceilalţi şi de asemenea, SINCERI. SĂ NE AUTOOBSERVAM şi să ne reevaluăm acţiunile în funcţie de ceea ce descoperim în noi. Este primul pas. Să devenim conştienţi de noi. Nu e uşor. Nu e plăcut, dar satisfacţiile sunt enorme.
Nu trebuie să ne rezumăm la a accepta sau a refuza o situaţie, o învăţătură, o experienţă ci trebuie să o înţelegem. Restul…restul va veni de la sine, ca un rezultat, că o consecinţă.